cârnitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÂRNITÚRĂ, cârnituri, s. f. (
Pop.) Cotitură (a unui drum). –
Cârni +
suf. -tură.cârnitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cârnitúră (
pop.)
s. f.,
g.-d. art. cârnitúrii; pl. cârnitúricârnitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÂRNITÚRĂ, cârnituri, s. f. (
Pop.) Cotitură (a unui drum). —
Cârni +
suf. -tură.