cârn (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (
1).
2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus;
p. ext. strâmb. – Din
sl. krŭnŭ.cârn (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cârn adj. m.,
pl. cârni; f. cấrnă, pl. cấrnecârn (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cârn a. cu nasul turtit sau încovoiat, prea scurt sau prea mic. [Slav. KRŬNŬ].
cârn (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÂRN, -Ă, cârni, -e, adj. 1. (Despre nas, rar despre bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. ♦ (Despre oameni, rar despre animale; adesea substantivat) Care are nasul sau botul cârn (1).
2. Fig. (Despre obiecte) Cu vârful strâmbat, îndoit în sus;
p. ext. strâmb. — Din
sl. krŭnŭ.