cârjă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CẤRJĂ, cârje, s. f. 1. Băț cu partea superioară bifurcată, fixată sub braț, de care se sprijină în timpul mersului oamenii infirmi.
2. Baston (încovoiat în partea superioară);
spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități.
3. (
Anat.; în sintagma)
Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. [
Pl. și:
cârji] – Din
sl. kryži „cruce”.
cârjă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cấrjă s. f.,
art. cấrja, g.-d. art. cấrjei; pl. cấrjecârjă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cârjă f.
1. toiag, încovoiat în partea de sus, pe care se sprijină nevoiașii când umblă;
2. toiagul pastoral al episcopilor, egumenilor;
3. carboj de luntre. [Slav. KRĬJĬ, cruce, (după forma cârjei)]. V.
hazran și
paterița.cârjă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CẤRJĂ, cârje, s. f. 1. Obiect din lemn cu partea superioară bifurcată și prevăzută cu o bară transversală, folosit de infirmi pentru susținere.
2. Baston (încovoiat în partea superioară);
spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități.
3. (
Anat.; în sintagma)
Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. — Din
sl. kryži „cruce”.