cârâitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj.,
s. f. 1. Adj. Care cârâie.
2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [
Pr.:
-râ-i-] –
Cârâi +
suf. -tor.cârâitor (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cârâitor, cârâitori s. m. (intl.) bătăuș.
cârâitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÂRÂITÓR, -OÁRE, cârâitori, -oare, adj. 1. Care cârâie. [
Pr.:
-râ-i-] –
Cârâi +
suf. -tor.cârâitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cârâitór (-râ-i-) adj. m.,
s. m.,
pl. cârâitóri; adj. f.,
s. f. (persoană)
sg. și
pl. cârâitoárecârâitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÂRÂITÓR, -OÁRE, cărâitori, -oare, adj.,
s. f. 1. Adj. Care cârâie.
2. S. f. Scârțâitoare cu care se alungă păsările. [
Pr.: -
râ-i-] —
Cârâi +
suf. -tor.