cântec - explicat in DEX

cântec (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Șir armonios de sunete emise cu vocea sau cu un instrument; cântare, cânt. ♦ Sunete plăcute, melodioase emise de unele păsări; zumzetul plăcut al unor insecte. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau ultima manifestare de valoare (a unui artist, a unui muzician, a unui scriitor etc.). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] – Lat. canticum.

cântec (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cấntec s. n., pl. cấntece

cântec (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cântec n. 1. șir de sunete plăcute, produse printr’un fel de: modificare a vocii umane; cântec popular, transmis din generațiune în generațiune membrilor aceluiaș popor fără a se ști nici când, nici unde, nici cine l’a produs: cântecele noastre populare sunt mai ales hore sau doine; 2. ciripitul păsărilor: duiosul cântec al privighetorii; 3. compozițiune în versuri, diviziunea unei poeme: epopee în 10 cântece; cântec bătrânesc, baladă populară; cântec de dor, doină: cântec de lume, poezie de dragoste; cântec de stea, psalm versificat sau cântec religios împrumutat din Evanghelie. [Lat. CANTICUM].

cântec (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CẤNTEC, cântece, s. n. 1. Nume generic dat pieselor vocale sau instrumentale cu text, p. ext. și celor instrumentale; cântare, cânt. ♦ Sunete melodioase emise de unele păsări; zumzetul unor insecte. 4 Cântecul lebedei = ultima manifestare de succes dintr-o carieră (artistică). Cântecul planetelor = muzica sferelor. 2. Compoziție literară în versuri, adesea însoțită de melodie. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară veche. Cântec de dor = poezie populară cu caracter elegiac. Cântec de lume = poezie lirică cu caracter erotic. Cântec de mase = cântec cu conținut patriotic, revoluționar, care are un caracter mobilizator și exprimă năzuințe de libertate, de pace etc. Cântec de leagăn = cântec liric cu care sunt adormiți copiii mici. ◊ Expr. Vorba (sau povestea) cântecului = cum se zice; vorba ceea. Așa-i cântecul = asta e situația. A fi cu cântec sau a-și avea cântecul său = (despre lucruri, întâmplări, atitudini etc.) a avea istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare). [Var.: (reg.) cấntic s. n.] — Lat. canticum.