cântăreț - explicat in DEX

cântăreț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă cu vocea; artist care are profesiunea de a cânta cu vocea. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). – Cânta + suf. -ăreț.

cântăreț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
cântăreț, -eață, cântăreți, -e s. m., s. f. 1. trădător, vânzător. 2. informator.

cântăreț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cântăréț s. m., pl. cântăréți

cântăreț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cântăreț m. 1. cel ce știe a cânta; 2. om sau femeie care cântă de profesiune; 3. în special cel ce cântă la biserică, dascăl; 4. fig. poet: străvechiul cântăreț (Omer).

cântăreț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÂNTĂRÉȚ, -EÁȚĂ, cântăreți, -e, s. m. și f. 1. Persoană care cântă; spec. care are profesiunea de a cânta. ♦ Persoană care execută cântările și citirile în serviciile religioase. 2. Poet (care laudă în versurile sale pe cineva sau ceva). — Cânta + suf. -ăreț.