cânt (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări.
2. Poezie (însoțită uneori de melodie).
3. Parte, diviziune a unui poem epic. – Din
cânta (derivat regresiv).
cânt (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cânt s. n.,
pl. cấnturicânt (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cânt n. cântec (poetic):
un cânt frumos și dulce adormitor sunând EM. [Lat. CANTUS].
cânt (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări.
2. Poezie (însoțită uneori de melodie).
3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. — Din
cânta (derivat regresiv).