bășcălie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂȘCĂLÍE s. f. (
Arg. și
fam.; în
expr.)
A lua (pe cineva)
în bășcălie sau
a face bășcălie (de cineva) = a-și bate joc (de cineva), a face de râs pe cineva. –
Et. nec.bășcălie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bășcălíe (bășcălíi), s. f. – Muștruluială. Țig.
baštali „șa (de călărit)” (Graur 127); semantismul prezintă analogii curioase cu
fr. mettre sur la sellette și, în parte, cu
rom. înșela. După Vasiliu,
GS, VII, 103, ar fi o simplă
var. de la
bășcălui, de la
bașcă. –
Der. bășcăli, vb. (a mustra, a dojeni);
beșteli, vb. (a mustra), pe care Drăgan,
Dacor., VI, 263 îl derivă cu puțin succes din
mag. bestya „animal”.
bășcălie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂȘCĂLÍE s. f. (
Fam., în
expr.)
A lua (pe cineva)
în bășcălie = a-și bate joc (de cineva).
bășcălie (Dicționaru limbii românești, 1939)bășcălíe f. (d.
bașcaliŭ, pin aluzie la starea luĭ față de ișlicar).
Fam. A lua în bășcălie, a lua în zeflemea, în rîs, la vale, peste picĭor. – Și -
ărie. Pe Olt. și
bașchíolă. La NPl. Ceaur, 90,
baschíulă.bășcălie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bășcălíe (
fam.)
s. f.,
art. bășcălía, g.-d. bășcălíi, art. bășcălíeibășcălie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂȘCĂLÍE s. f. (
Fam.; în
expr.)
A lua (pe cineva)
în bășcălie sau
a face bășcălie (de cineva),
a face de bășcălie (pe cineva) = a-și bate joc (de cineva), a face de râs pe cineva. —
Et. nec.