băiat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂIÁT, băieți, s. m. 1. Copil de sex bărbătesc. ◊ (
Reg.; la
pl.) Copii (indiferent de sex).
2. Persoană de sex bărbătesc ieșită nu de mult din vârsta copilăriei;
p. ext. adolescent, flăcău. ◊ (Cu nuanță afectivă, despre bărbați mai în vârstă)
Bun băiat! 3. Fiu, fecior (al cuiva).
4. (Rar) Servitor, slugă.
Băiat la vite. ◊
Băiat de prăvălie = adolescent care învăța negoțul, lucrând într-un magazin;
p. ext. vânzător comercial. [
Var.: (
reg.)
băiét s. m.] –
Et. nec.băiat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)băiát (băiéți), s. m. –
1. Băiat de serviciu; vînzător; servitor. –
2. Tînăr, flăcău. –
3. Bărbat. Cuvînt obscur. Sensul primitiv pare a fi fost acela de „hamal”;
cf. băiat „picolo”,
băiat de prăvălie: intrase ca băiat într-o prăvălie (Basarabescu). Dacă este într-adevăr așa, ar putea să se identifice cu vreun cuvînt
lat. de tipul
baiulator „hamal”; pentru aceasta ar trebui să se presupună că verbul
baiulare a suferit o schimbare de tipul *
bailare (certificată de
it. baila) › *
bailiare ›
bailliare (confirmată de Niermeyer 76;
cf. it. balia, care este totuși modificare internă a
it., Meyer-Lübke,
Ital., 54). Plecînd de la *
balliator, der. lui
băiat este normală (
cf. împărat ‹
imperator). Este de asemenea posibil să fie vorba de un *
ba(i)liatus, cum par să indice
calabr. vajazzu „slugă, țăran”,
bajazza „servitoare; femeie ușoară”,
lat. med. bailetus „servitor”, probabil rezultat al unei contaminări cu
va(r)let și
lat. med. baietus „paj”, atestat într-o glosă irlandeză (Plummer,
Bull. Du Cange, I, 225);
cf. și
lat. baiulus, de unde a provenit
ngr. βαϊουλος ›
ngr. βαιλας „servitor”. Pe de altă parte, este posibil să avem dovada existenței în
rom. a lui
*ba(i)liare „a duce”, datorită prezenței în
bg.,
sb. a lui
bajat „(pîine) greu de mestecat”, care se poate explica numai printr-un sens primitiv, „dus cu sine, transportat”, provenind din
rom. Confuzia semantică între „servitor” și „tînăr, flăcău” este pe cît de generală pe atît de ușor de explicat,
cf. sp. mozo, muchacho, fr. garçon. În orice caz, pare mai puțin probabilă soluția admisă în general (Diez; Koerting 1163; Densusianu,
Rom., XXXIII, 275; REW 887; Pușcariu,
Dacor., IV, 808 și
Lr., 546; Rosetti, I, 163), și care pleacă de la același etimon, dar urmînd o evoluție semantică diferită. Această explicație pleacă de la prezența în
rom. a
vb. a băia „a crește”, slab reprezentat în regiunea Banatului și în Hațeg (
cf. ALR, 235), și pe care autorii menționați îl derivă din
lat. baiulare „a duce, a purta, a crește” (
cf. balia „doică”, de unde
ngr. βαγία, βαϊα,
prov. baila „doică”,
fr. bailler „a da”,
port. baiular „ a mîngîia”), prin intermediul acelorași modificări fonetice. Dacă se admite acest punct de vedere, am avea în
băiat un semantism paralel
sp. crío ‹
criar. Totuși, această ipoteză pare inacceptabilă, pentru că
a băia „a crește” se explică perfect în cadrul limbii
rom., plecîndu-se de la
a băia „a îmbăia”, fără a fi nevoie să se recurgă la etimoane îndoielnice; și, de asemenea, pentru că
băiat este cuvînt de uz cu totul general, cu excepția regiunii Crișanei și a Banatului (
ALR 184): adică este necunoscut numai în acea regiune în care se păstreză
a băia „a crește”, ceea ce pare împotriva logicii. În sfîrșit, trebuie arătat că Hasdeu 2894, urmat de Tiktin (
cf. REW 913) și de Candrea, îl explică pe
băiat prin
vb. a (îm)băia, a cărui dificultate a fost indicată de DAR.
Der. băiată, s. f. (
Trans., fată);
băietan, s. m. (băiat, flăcău);
băiețandru, s. m. (băiat, flăcău);
băiețaș, s. m. (băiat, copil);
băiețea, s. f. (
Trans., fată);
băiețel, s. m. (băiețaș);
băiețesc, adj. (de băiat);
băiețește, adv. (ca băieții);
băiețică, s. f. (
Trans., fată);
băiețică, s. m. (
Mold., băiat);
băiețime, s. f. (mulțime de băieți);
băiețoi, s. m. (vlăjgan);
băiețos, adj. (de băiat).
băiatBĂIÁT, -Ă, băiați, -te, adj. v.
BĂIA. – [Sinonime, DAR]
băiat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂIÁT, băieți, s. m. 1. Copil de sex bărbătesc.
2. Persoană de sex bărbătesc ieșită nu de mult din vârsta copilăriei;
p. ext. adolescent, flăcău. ◊ (Cu nuanță afectivă, chiar despre persoane mai în vârstă)
Bun băiat! 3. Fiu, fecior (al cuiva).
4. Tânăr angajat la un stăpân sau la un patron. ◊
Băiat de casă = valet, fecior. ♦ (Ieșit din uz) Chelner. [
Var.: (
reg.)
băiét s. m.] – Din [îm]
băia.băĭat (Dicționaru limbii românești, 1939)băĭát m., pl.
ĭețĭ (part. d.
băĭez, adică „scăldat, dezmierdat”). Copil înțărcat (Vechĭ). Copil masculin (în opoz. cu
fată). Om tînăr:
haĭ, măĭ băĭețĭ! Fecĭor, fiŭ:
acesta e băĭatu cutăruĭa. Servitor, chelner:
o cafea, băĭete! Băĭat de prăvălie, vînzător salariat în prăvălia altuĭa. În est
băĭet (din pl.
ĭețĭ).
băiat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)băiát s. m.,
pl. băiéțibăiat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)băiat m.
1. copil de parte bărbătească;
2. om tânăr (când vorbește altul mai în vârstă):
bun băiat; 3. slugă de prăvălie, ucenic, argat. [Participiu dela
băia, a îmbăia: lit. copil îmbăiat].
băiat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂIÁT, băieți, s. m. 1. Copil de sex bărbătesc. ♦ (
Reg.; la
pl.) Copii (indiferent de sex).
2. Persoană de sex bărbătesc ieșită nu demult din vârsta copilăriei;
p. ext. adolescent, flăcău. ◊ (Cu nuanță afectivă, despre bărbați mai în vârstă)
Bun băiat ! 3. Fiu, fecior (al cuiva).
4. (Rar) Servitor, slugă.
Băiat la vite. ◊ Băiat de prăvălie = adolescent care învăța negoțul, lucrând într-un magazin;
p. ext. vânzător comercial. [
Var.: (
reg.)
băiét s. m.] —
Et. nec.