băutor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂUTÓR, -OÁRE, băutori, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care are obiceiul să consume mult alcool; bețiv. [
Pr.:
bă-u-] –
Bea +
suf. -
tor.băutor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂUTÓR, -OÁRE, băutori, -oare, adj.,
s. m. și
f. Bețiv; (persoană) care poate bea mult. – Din
bea +
suf. -(u)tor.băutor (Dicționaru limbii românești, 1939)băutor, -oáre adj. Care bea fără să se îmbete. – Vechĭ iar azĭ Olt. Trans.
be-.băutor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)băutór (bă-u-) adj. m.,
s. m.,
pl. băutóri; adj. f.,
s. f. sg. și
pl. băutoárebăutor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)băutor a. și m. care bea.
băutor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂUTÓR, -OÁRE, băutori, -oare, adj.,
s. m. și
f. (Persoană) care are obiceiul să consume mult alcool; bețiv. [
Pr.:
bă-u-] —
Bea +
suf. -tor.