băut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂÚT1 s. n. Faptul de
a bea. –
V. bea.băut (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂÚT2, -Ă, băuți, -te, adj. 1. Care și-a astâmpărat setea cu apă.
2. Beat. –
V. bea.băut (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂÚT1 s. n. Faptul de
a bea. ◊
Expr. A se pune (sau
a se așterne) pe mâncat și pe băut (sau
pe mâncate și pe băute) = a se apuca să mănânce și să bea în cantități mari. [Formă gramaticală: (în
expr.)
băute] –
V. bea.băut (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂÚT2, -Ă, băuți, -te, adj. 1. Care a băut și și-a astâmpărat setea.
2. Beat. –
V. bea.băut (Dicționaru limbii românești, 1939)băút, -ă adj. Care e băut:
vin băut. Care a băut:
om băut. Beat:
e beat răŭ. S.n. Acțiunea de a bea:
s’a pus pe băut. Pe băute, bîn,d cu băutu:
aicĭ nu e pe băute, ci pe muncite. – Vechĭ, iar azi Olt. Trans.
beut.băut (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)băút s. n.băut (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)băut a.
1. care a băut:
nemâncat și nebăut; 2. care e beat:
e băut de dimineață. ║ n. fapta de a bea:
bani de băut.băut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂÚT1 s. n. Faptul de
a bea. —
V. bea.băut (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂUT2, -Ă, băuți, -te, adj. 1. Care și-a astâmpărat setea cu apă.
2. Beat. —
V. bea.