băuni - explicat in DEX

băuni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BĂUNÍ, bắun, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre lupi și câini) A urla; (despre vite) a mugi; (despre copii) a țipa tare; p. ext. a se văita. [Pr.: bă-u-] – Cf. bau.

băuni (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BĂUNÍ, bắun, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre lupi și câini) A urla; (despre vite) a mugi; (despre copii) a țipa tare; p. ext. a se văita. [Pr.: bă-u-] – Lat. *baubulare.

băuni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
băuní (a ~) (reg.) (bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. bắun/báun, imperf. 3 sg. băuneá; conj. prez. 3 să bắune/báune

băuni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BĂUNÍ, bắun, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre lupi și câini) A urla; (despre vite) a mugi; (despre copii) a țipa tare; p. ext. a se văita. [Pr.: bă-u-. — Prez. ind. și: báun] — Cf. b a u.