bătrânime (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂTRÂNÍME s. f. Mulțime de bătrâni; bătrânet, bătrânețe. –
Bătrân +
suf. -
ime.bătrânime (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂTRÂNÍME s. f. (Rar) Mulțime de bătrâni; oameni bătrâni. – Din
bătrân +
suf. -ime.bătrânime (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bătrâníme (rar)
(bă-trâ-) s. f.,
g.-d. art. bătrânímiibătrânime (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂTRÂNÍME s. f. Mulțime de bătrâni; oameni bătrâni; bătrânet, bătrânețe. —
Bătrân +
suf. -ime.