băsnar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂSNÁR, băsnari, s. m. (
Înv.) Persoană care scornește basne, povestiri mincinoase, relatări false. –
Basnă +
suf. -
ar.băsnar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂSNÁR, băsnari, s. m. (
Înv.) Persoană care născocește povestiri fantastice, mincinoase. – Din
basn (= basm) +
suf. -ar.băsnar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)băsnár (rar)
s. m.,
pl. băsnáribăsnar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂSNÁR, băsnari, s. m. (
Înv.) Persoană care scornește basne, povestiri mincinoase, relatări false. —
Basnă +
suf. -ar.