băsmăluță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂSMĂLÚȚĂ, băsmăluțe, s. f. Diminutiv al lui basma. –
Basma +
suf. -uță.băsmăluță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂSMĂLÚȚĂ, băsmăluțe, s. f. Diminutiv al lui
basma.băsmăluță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)băsmălúță s. f.,
g.-d. art. băsmălúței; pl. băsmălúțebăsmăluță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂSMĂLÚȚĂ, băsmăluțe, s. f. Diminutiv al lui
basma. —
Basma +
suf. -uță.