bărăgan - explicat in DEX

bărăgan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BĂRĂGÁN, bărăganuri, s. n. Șes întins, prezentând caractere de stepă. – Et. nec.

bărăgan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bărăgán (șes) s. n., pl. bărăgánuri

bărăgan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
Bărăgán (nume de loc) s. propriu n.

bărăgan (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
BĂRĂGAN, subunitate estică a Cîmpiei Române, cuprinsă între văile, Mostiștei, Dunării, Buzăului și reg. subcarpatică; acoperită de loess și presărată cu crovuri, dune și lacuri sărate. Caracteristica principală este dată de interfluviile largi, de mare netezime, cu scurgere semiendoreică și ape subterane adînci. Climat de stepă și soluri cernoziomice, propice culturilor cerealiere, de floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, tutun etc., unele pe terenuri irigate. Considerat grînarul țării.

bărăgan (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BĂRĂGÁN, bărăganuri, s. n. Șes întins, prezentând caractere de stepă.

bărăgan (Dicționaru limbii românești, 1939)
bărăgán n., pl. urĭ și e (poate d. baragă adică „țara lupilor”). Cîmp imens, ca Ialomița. A mîna ca pe Bărăgan, a mîna iute fără să ĭei în samă lumea de pe jos.

bărăgan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bărăgan n. loc necultivat și sterp (după întinsa câmpie a Bărăganului).

bărăgan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Bărăgan n. câmpie întinsă în județul Ialomița, lungă de 60-80 kilometri, lipsită aproape cu totul de apă și arbori, partea cea mai sterilă a Munteniei azi transformată în suhaturi și locuri de arătură.

bărăgan (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BĂRĂGÁN, bărăganuri, s. n. Șes întins, prezentând caractere de stepă. — Et. nec.