bărdacă - explicat in DEX

bărdacă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BĂRDÁCĂ, bărdace, s. f. 1. Ulcică smălțuită de pământ (cu toartă). 2. Varietate indigenă de prune, lunguiețe și puțin strangulate spre coadă. – Din bărdac.

bărdacă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bărdácă (-ce), s. f. – 1. Ulcică. – 2. Varietate de prună. – var. bărdac, bardac(ă). Megl. bărdac. Tc. bardak (Moklosich, Fremdw., 77; Șeineanu, II, 38; Lokotsch 230; Ronzevalle 43), cf. cuman. bardac (Kuun 123), bg. bardak. Sensul 2 apare și în tc.

bărdacă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BĂRDÁCĂ, bărdace, s. f. 1. Cană mică de pământ cu toartă, din care se bea apă, lapte etc. 2. Varietate indigenă de prune lunguiețe și puțin strangulate spre coadă. – Tc. bardak.

bărdacă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bărdácă¹/bărdác² (cană) s. f./s. n., pl. bărdáce

bărdacă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bărdácă² (prună) s. f., g.-d. art. bărdácei; pl. bărdáce

bărdacă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BĂRDÁCĂ, bărdace, s. f. 1. Ulcică smălțuită de pământ (cu toartă). 2. Varietate indigenă de prune, lunguiețe și puțin strangulate spre coadă. — Din bărdac.