bărbat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂRBÁT, -Ă, bărbați, -te, s. m.,
adj. I. S. m. 1. Persoană adultă de sex masculin. ♦ Om în toată firea.
2. Soț.
II. Adj. (Rar) Curajos; voinic; harnic, activ. –
Lat. barbatus.bărbat (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bărbát (bărbáți), s. m. –
1. Om adult. –
2. Persoană de sex masculin. –
3. Om însurat, bărbat, soț.
4. (
Adj.) Energic, curajos, viguros. –
Mr.,
megl. bărbat, istr. bărbǫt. Lat. barbatus (Pușcariu 183; REW 946; Candrea-Dens., 134; Densusianu,
GS, II, 314; DAR), cuvînt păstrat în limbile romanice (
it. barbato, prov. barbat, sp.,
port. barbado), dar cu sensul etimologic de „om cu barbă”. Totuși, sensul de „vir” figurează încă în glose latine și este atestat și în
ngr. βαρβάτος ›
alb. varvát (unii consideră, nejustificat, că
ngr. provine din
rom.). Pentru
barbatus „soț, bărbat”,
cf. Graur,
Rom., LVI, 105.
Cf. de asemenea
lat. med. barbanus „unchi” (
Du Cange; Castro,
Glos., 175), de unde
gris. barbane, tarent. barbano „unchi”. Expresia
deal bărbat, rar folosită cu sensul de „coastă abruptă, pantă” este derivată de Giuglea,
Dacor., V, 538-42, din
lat. vervactum (›
sp. barbecho; cf. REW 9264, cu rezerve). Pare a fi mai curînd vorba de un cuvînt înrudit cu
sp. bravo, bravío, a cărui derivare din
barbarus nu pare a fi general acceptată.
Der. bărbățel, s. m. (soțior);
bărbătesc, adj. (caracteristic bărbaților, de bărbat);
bărbătește, adv. (ca bărbații);
bărbăție, s. f. (maturitate, vigoare, curaj, virilitate);
bărbățime, s. f. (oamenii adulți, bărbații);
bărbătos, adj. (viril, viguros);
bărbătuș, s. m. (mascul al animalelor, în general; cui de lemn, care pune piedică sulului la războiul de țesut);
îmbărbăta, vb. (a încuraja, a reconforta). – Din
rom. provine
mag. borbáth „activ” (Candrea,
Elemente, 407).
bărbat (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BĂRBAT (
sec. 13), voievod român. Frate cu
Litovoi. Înfrînt și luat prizonier de oastea regelui ungur (
c. 1277), s-a răscumpărat în schimbul unei importante sume de bani.
bărbat (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BĂRBAT, Alexandru (
n. 1905, Ucea,
jud. Brașov), statistician și sociolog român.
Prof. univ. la Iași. Cercetări economice și sociologice zonale („Dezvoltarea și structura economică a Țării Oltului”).
bărbat (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BĂRBAT, Virgil I. (1879-1931,
n. sat Rasa,
jud. Călărași), sociolog român.
Prof. univ. la Cluj. Unul dintre inițiatorii planului de culturalizare a Transilvaniei, denumit „Extensiunea universitară”. Preocupat îndeosebi de sociologia culturii („Dinamism cultural”, „Premisele umane ale culturii moderne”). A înființat și condus „Revista de sociologie”.
bărbat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂRBÁT1, bărbați, s. m. 1. Persoană adultă de sex masculin. ♦ Om în toată firea, plin de bărbăție.
2. Soț. –
Lat. barbatus.bărbat (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂRBÁT2, -Ă, bărbați, -te, adj. Curajos, voinic. –
Lat. barbatus.bărbat (Dicționaru limbii românești, 1939)bărbát m. (lat.
barbatus, cu barbă; it.
barbato, sp. pg.
barbado. D. rom. vine ngr.
varvátos, iar din ngr. vine alb.
varvát, animal necastrat). Persoană masculină, în opoz. cu femeĭe:
Dumnezeŭ l-a creat pe bărbat și pe femeĭe. Soț, bărbat unit cu o femeĭe pin căsătorie. Mascul (la animale). Adj. Viteaz, curajos:
cîne bărbat, femeĭe bărbată.bărbat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bărbát1 (
înv.)
adj. m.,
pl. bărbáți; f. bărbátă, pl. bărbátebărbat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bărbát2 s. m.,
pl. bărbáți