bănănăì - explicat in DEX

bănănăi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc (bănắnăi), vb. IV. Intranz. A se bălăbăni. – Formație onomatopeică.

bănănăi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc, vb. IV. Intranz. A se mișca într-o parte și într-alta; a se clătina; a se bălăbăni. [Prez. ind. și: bănắnăi] – Onomatopee.

bănănăi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bănănăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bănănăiésc, imperf. 3 sg. bănănăiá; conj. prez. 3 să bănănăiáscă

bănănăi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BĂNĂNĂÍ, bănănăiesc, vb. IV. Intranz. A se bălăbăni. [Prez. ind. și: bănắnăi] – Formație onomatopeică.

bănănăì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bănănăì v. 1. a se clătina sau legăna (vorbind de clopot și de corp): corpul îi bănănăia într’o parte și într’alta ISP.; 2. a umbla șovăind. [Onomatopee, ca și varianta-i mold. bălălăi).