bălțătură - explicat in DEX

bălțătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BĂLȚĂTÚRĂ, bălțături, s. f. Pată de culoare deschisă la animalele bălțate. ♦ Obiect colorat țipător, cu culori multe și neasortate, încărcat. – Bălțat + suf. -ură.

bălțătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BĂLȚĂTÚRĂ, bălțături, s. f. Obiect colorat fără gust, cu culori multe și neasortate, încărcat. ♦ Pată de culoare deschisă la animalele bălțate. – Din bălțat + suf. -ură.

bălțătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
bălțătúră f. pl. ĭ. Lucru bălțat: hainele luĭ îs o bălțătură.

bălțătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bălțătúră (pop.) s. f., g.-d. art. bălțătúrii; pl. bălțătúri

bălțătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
bălțătură f. 1. lucru bălțat: bălțătura cea de vacă; 2. fig. amestecătură confuză (de colori pe o materie).

bălțătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BĂLȚĂTÚRĂ, bălțături, s. f. (Pop.) Pată de culoare deschisă la animalele bălțate. ♦ Obiect colorat țipător, cu culori multe și neasortate, încărcat. — Bălțat + suf. -ură.