bălăcărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂLĂCĂRÍE, bălăcării, s. f. (
Reg.) Vorbă injurioasă, trivială. –
Bălăcări +
suf. -
ie.bălăcărie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂLĂCĂRÍE, bălăcării, s. f. (
Reg.) Vorbă urâtă, murdară. – Din
bălăcări +
suf. -ie.bălăcărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bălăcăríe (
înv.)
s. f.,
art. bălăcăría, g.-d. art. bălăcăríei; pl. bălăcăríi, art. bălăcăríilebălăcărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂLĂCĂRÍE, bălăcării, s. f. (
Înv.) Vorbă injurioasă, trivială. —
Bălăcări + suf. -ie.