băligar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂLIGÁR, (
I)
băligare, s. n., (
II)
băligari, s. m. I. S. n. 1. Baligă.
2. Amestec de baligă și paie, folosit ca îngrășământ sau combustibil.
II. S. m. Gândac negru care trăiește mai mult în baligă (
Geotrupes stercorarius). [
Var.:
bălegár s. n.,
s. m.] –
Baligă +
suf. -
ar.băligar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂLIGÁR, (
I)
băligare, s. n., (
II)
băligari, s. m. I. 1. Baligă.
2. Baligă amestecată cu paie, folosită ca îngrășământ sau ca combustibil.
II. Nume dat unor specii de insecte coleoptere de culoare neagră-albăstruie, care se hrănesc cu baligă proaspătă (
Geotrupes). [
Var.:
bălegár s. n. și
m.] – Din
baligă +
suf. -ar.băligar (Dicționaru limbii românești, 1939)băligár n. (d.
baligă). Baligă multă și alte resturi ale grajduluĭ.
băligar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)băligar n.
1. baligă multă amestecată cu paie și frunze uscate, care, după ce putrezește, se întrebuințează la îngrășatul ogoarelor sau la facerea focului sub numele de
tizic; 2. gândac ce trăiește prin gunoaie
(Geotrupes stercorarius).băligar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂLIGÁR s. n.,
s. m. v. bălegar.