băjenar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂJENÁR, băjenari, s. m. Persoană care își părăsea vremelnic casa, provincia sau patria din pricina invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a asupririi. [
Var.:
bejănár, bejenár s. m.] –
Băjeni +
suf. -
ar.băjenar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂJENÁR, băjenari, s. m. (
Înv. și
arh.) Fugar care își părăsea, vremelnic, casa, provincia sau patria din pricina invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a exploatării boierești; pribeag, refugiat. [
Var.:
bejănár, bejenár s. m.] – Din
băjeni +
suf. -ar.băjenar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)băjenár (
înv.)
s. m.,
pl. băjenáribăjenar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂJENÁR, băjenari, s. m. Persoană care își părăsea vremelnic casa, ținutul sau țara din cauza invaziilor, a persecuțiilor sau a asupririi. [
Var.:
bejănár, bejenár s. m.] —
Băjeni +
suf. -ar.