băiețandru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂIEȚÁNDRU, băiețandri, s. m. Băiat măricel. –
Băiat +
suf. -
andru.băiețandru (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂIEȚÁNDRU, băiețandri, s. m. Băiat mai măricel. – Din
băiat +
suf. -andru.băiețandru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)băiețándru s. m.,
art. băiețándrul; pl. băiețándri, art. băiețándriibăiețandru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)băiețandru m. băiat până la douăzeci de ani.
băiețandru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂIEȚÁNDRU, băiețandri, s. m. Băiat măricel. —
Băiat +
suf. -andru.