băcuiață (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BĂCUIÁȚĂ, băcuiețe, s. f. (
Reg.) Față de pernă folosită ca desagă. [
Pr.:
-cu-ia-] –
Et. nec.băcuiață (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BĂCUIÁȚĂ, băcuiețe, s. f. (
Reg.) Față de pernă folosită ca desagă. –
Magh. bakó.băcuiață (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)băcuiáță (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. băcuiéței; pl. băcuiéțebăcuiață (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BĂCUIÁȚĂ, băcuiețe, s. f. (
Reg.) Față de pernă folosită ca desagă. [
Pr.: -
cu-ia-] —
Et. nec.