bântuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÂNTUITÓR, -OÁRE, bântuitori, -oare, adj. Care bântuie. [
Pr.: -
tu-i-] –
Bântui +
suf. -
tor.bântuitor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÂNTUITÓR, -OÁRE, bântuitori, -oare, adj. Care bântuie. – Din
bântui +
suf. -(i)tor.bântuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bântuitór (-tu-i-) adj. m.,
pl. bântuitóri; f. sg. și
pl. bântuitoárebântuitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bântuitor m. cel ce bântue sau vatămă moralicește.
bântuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÂNTUITÓR, -OÁRE, bântuitori, -oare, adj. Care bântuie. [
Pr.:
-tu-i-] —
Bântui +
suf. -tor.