bântuială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÂNTUIÁLĂ, bântuieli, s. f. (
Pop.) Supărare, necaz. [
Pr.: -
tu-ia-] –
Bântui +
suf. -
eală.bântuială (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÂNTUIÁLĂ, bântuieli, s. f. (
Pop.) Supărare, necaz, vătămare.
Să le păzească de orice răutăți și bântuieli (ISPIRESCU). – Din
bântui +
suf. -eală.bântuială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bântuiálă (
fam.)
s. f.,
g.-d. art. bântuiélii; pl. bântuiélibântuială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÂNTUIÁLĂ, băntuieli, s. f. (
Pop.) Supărare, necaz. [
Pr.:
-tu-ia-]
— Bântui + suf. -eală.