bâlbâială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÂLBÂIÁLĂ, bâlbâieli, s. f. Faptul de
a (se) bâlbâi; pronunțare neclară.[
Pr.: -
bâ-ia] –
Bâlbâi +
suf. -
eală.bâlbâială (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÂLBÂIÁLĂ, bâlbâieli, s. f. Faptul de
a (se) bâlbâi; vorbe pronunțate nedeslușit.
bâlbâială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bâlbâiálă s. f.,
g.-d. art. bâlbâiélii; pl. bâlbâiélibâlbâială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÂLBÂIÁLĂ, bâlbâieli, s. f. Faptul de
a (se) bâlbâi; pronunțare neclară. [
Pr.:
-bâ-ia-] —
Bâlbâi +
suf. -eală.