bâjbâi - explicat in DEX

bâjbâi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BÂJBÂÍ, bấjbâi, vb. IV. Intranz. A orbecăi (în întuneric, în ceață etc.). ♦ Tranz. A căuta ceva pipăind prin întuneric. ◊ Loc. adv. Pe bâjbâite = pe dibuite, dibuind, bâjbâind. – Formație onomatopeică.

bâjbâi (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BÂJBÂÍ, bấjbâi, vb. IV. Intranz. 1. A umbla șovăitor, nesigur, orbecăind (în întuneric, în ceață etc.). ♦ Tranz. A căuta ceva pipăind prin întuneric. 2. A mișuna, a furnica. – Onomatopee.

bâjbâi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bâjbâí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. bấjbâie, imperf. 3 sg. bâjbâiá; conj. prez. 3 să bấjbâie

bâjbâi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BÂJBÂÍ, bấjbâi, vb. IV. Intranz. A orbecăi (în întuneric, în ceață etc.). ♦ Tranz. A căuta ceva pipăind prin întuneric. ◊ Loc. adv. Pe bâjbâite = pe dibuite, dibuind, bâjbâind. — Formație onomatopeică.