bâiguială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÂIGUIÁLĂ, bâiguieli, s. f. Faptul de
a (se) bâigui; exprimare fără șir, încurcată. [
Pr.:
-gu-ia-] –
Bâigui +
suf. -
eală.bâiguială (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BÂIGUIÁLĂ, bâiguieli, s. f. Faptul de
a (se) bâigui; vorbe fără șir, fără înțeles.
bâiguială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bâiguiálă s. f.,
g.-d. art. bâiguiélii; pl. bâiguiélibâiguială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BÂIGUIÁLĂ, bâiguieli, s. f. Faptul de
a (se) bâigui; exprimare fără șir, încurcată. [
Pr.:
-gu-ia-] —
Bâigui +
suf. -eală.