burnuz - explicat in DEX

burnuz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BURNÚZ, burnuzuri, s. n. 1. Manta de lână cu glugă, pe care o poartă arabii. 2. (Reg.) Scurteică pe care o poartă țărancele. – Din tc. burnuz.

burnuz (Dicționar de neologisme, 1986)
BURNÚZ s.n. (Rar) Manta de lână cu glugă, purtată de arabi. [Pl. -uri, var. burnus s.n. / < fr. burnous, cf. ar. burnus].

burnuz (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
burnúz (-ze), s. n. – Manta de lînă cu glugă purtată de arabi. Tc. burnuz (Șeineanu, II, 64), păstrat în limba literară datorită întîlnirii cu fr. bournous.

burnuz (Marele dicționar de neologisme, 2000)
BURNÚZ s. n. manta de lână (albă sau neagră) cu glugă, la arabi. (< fr. burnous)

burnuz (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BURNÚZ, burnuzuri, s. n. 1. Manta de lână cu glugă, pe care o poartă arabii. 2. (Reg.) Scurtă pe care o poartă țărancele. – (1) Fr. bornous, (2) tc. burnuz.

burnuz (Dicționaru limbii românești, 1939)
burnúz n., pl. urĭ și e (tc. burnuz, d. ar. burnus; ngr. burnuzi, sîrb. burnus, sp. albornos, fr. burnous). Dobr. Manta bărbătească cu glugă. Mold. Scurteĭcă bărbătească de blană de oaĭe orĭ suman scurt blănit. Bas. Palton. Neol. Manta albă cu glugă, cum poartă Arabiĭ.

burnuz (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
burnúz s. n., pl. burnúzuri

burnuz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BURNÚZ, burnuzuri, s. n. 1. Manta de lână cu glugă, pe care o poartă arabii. 2. (Reg.) Scurteică pe care o poartă țărăncile. — Din tc. burnuz.