burcă - explicat in DEX

burcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BÚRCĂ¹, burci, s. f. (Reg.) Bundă (1). – Din ucr. burka.

burcă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BÚRCĂ², burci, s. f. (Reg.) Turtă din mălai care se coace pe vatră, în spuză. – Et. nec.

burcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
búrcă (búrci), s. f. – Bundă. Pol., rus. burka (Cihac, II, 55; DAR), sau mai probabil din tăt. burke (cf. M. Holderness, Notes relating to the Crim's Tartrs, Londra, 1823).

burcă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
búrcă (búrci), s. f. – Pîine mare. Tc. bürek (cf. Iordan, BF, VI, 170), cf. bg. burek, ngr. μπουρέϰι. În Mold. – Der. burechiușe, s. f. (tăiței de supă).

burcă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BÚRCĂ, burci, s. f. (Reg.) Bundă (1). – Ucr. burka.

burcă (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) búrcă f., pl. ĭ (rus. pol. burka). Mold. Trans. Tihoarcă. V. sarică.

burcă (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) búrcă V. bulcă.

burcă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
búrcă (reg.) s. f., g.-d. art. búrcii; pl. burci

burcă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
burcă f. Mold. cojoc mare și lățos, sarică ciobănească: într’o burcă învelit AL. [Rus. BURKA].

burcă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BÚRCĂ¹, burci, s. f. (Reg.) Bundă (1). — Din ucr. burka.