bunăvoie - explicat in DEX

bunăvoie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUNĂVÓIE s. f. (În loc. adv.) De bunăvoie sau de bunăvoia mea (sau ta etc.) = nesilit de nimeni, din inițiativă proprie; de la sine, singur. – Bună + voie.

bunăvoie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
búnă vóie (veselie) s. f., art. bunăvóia, g.-d. art. bunăvóiei

bunăvoie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bunăvóie (de ~) loc. adv.

bunăvoie (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
bunăvóie s. f., g.-d. (rar) bunăvoi; pl. -

bunăvoie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUNĂVÓIE s. f. (În expr.) De bunăvoie sau de bunăvoia mea (sau ta etc.) = nesilit de nimeni, din inițiativă proprie; de la sine, singur. – Din bună + voie.

bunăvoie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUNĂVÓIE s. f. (În loc adv.) De bunăvoie sau de bunăvoia mea (sau ta etc.) = nesilit de nimeni, din inițiativă proprie; de la sine, singur. — Bună + voie.