bunăstare - explicat in DEX

bunăstare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUNĂSTÁRE s. f. Situație materială bună, prosperă; prosperitate. [Gen.-dat.: bunăstării și (mai vechi) bunei stări] – Bună + stare (după germ. Wohlstand).

bunăstare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bunăstáre (prosperitate) (~ a lui a sporit) (-năs-ta- / -nă-sta-) s. f., art. bunăstárea, g.-d. art. bunăstắrii

bunăstare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bună stáre (stare bună) adj. + s. f. (totul este în ~)

bunăstare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUNĂSTÁRE s. f. Prosperitate. [Gen.-dat.: bunăstării și (mai vechi) bunei-stări] – Din bună + stare (după germ. Wohlstand).

bunăstare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUNĂSTÁRE s. f. Situație materială bună, prosperă; prosperitate. [Gen. -dat.: bunăstării] — Bună + stare (după germ. Wohlstand).