bundă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÚNDĂ, bunde, s. f. 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; burcă
1; (
reg.) blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă.
2. (
Reg.) Pieptar (
1). – Din
magh. bunda.