bunceag - explicat in DEX

bunceag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUNCEÁG, bunceaguri, s. n. (Reg.) 1. Îngrămădire de trunchiuri căzute, crengi uscate și ierbărie. 2. Covor de mușchi. – Cf. scr. bučak.

bunceag (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
bunceág (bunceáguri), s. n. – 1. Brădișor (Lycopodium clavatum). – 2. Mușchi, covor de mușchi. Mag. boncs „pachet”, boncsok „licopodiu” (Cihac, II, 486), etimon pe care DAR îl dă drept incert; cf. rus., rut. bunčuk „plantă equisetacee”, pol. bunczuk „plantă equisetacee”.

bunceag (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUNCEÁG s. n. (Reg.) 1. Îngrămădire de trunchiuri căzute, crengi uscate și ierbărie. 2. Covor de mușchi. – Comp. sb. bučak.

bunceag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
bunceág (reg.) s. n., pl. bunceáguri

bunceag (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUNCEÁG, bunceaguri, s. n. (Reg.) 1. Îngrămădire de trunchiuri căzute, crengi uscate și ierbărie. 2. Covor de mușchi. — Cf. sb. bučak.