buncăr (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BÚNCĂR, buncăre, s. n. 1. Construcție alcătuită dintr-un recipient de oțel, de beton etc. și un schelet de susținere, destinată depozitării temporare a unor materiale granulare.
2. Cutie metalică destinată depozitării pieselor la mașinile-unelte în vederea prelucrării lor.
3. Compartiment amenajat pe nave pentru depozitarea combustibilului (cărbuni).
4. Mic adăpost blindat; cazemată. – Din
germ. Bunker. Cf. rus. bunker.