bunăstare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUNĂSTÁRE s. f. Situație materială bună, prosperă; prosperitate. [
Gen.-
dat.:
bunăstării și (mai vechi)
bunei stări] –
Bună +
stare (după
germ. Wohlstand).
bunăstare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bunăstáre (prosperitate)
(~ a lui a sporit) (-năs-ta- / -nă-sta-) s. f., art.
bunăstárea, g.-d. art.
bunăstắriibunăstare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bună stáre (stare bună) adj. + s. f.
(totul este în ~)bunăstare (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUNĂSTÁRE s. f. Prosperitate. [Gen.-dat.:
bunăstării și (mai vechi)
bunei-stări] – Din
bună +
stare (după
germ. Wohlstand).
bunăstare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUNĂSTÁRE s. f. Situație materială bună, prosperă; prosperitate. [
Gen. -dat.:
bunăstării] —
Bună +
stare (după
germ. Wohlstand).