bumb (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bumb (búmbi), s. m. –
1. Nasture. –
2. Piesă sferică adaugată unui obiect, pentru a servi drept ornament, sau cu scopuri utilitare, buton.
Mag. gömb, gomb (Cihac, II, 486; Mîndrescu 143; DAR; Gáldi,
Dict., 86). Mai puțin probabilă este ipoteza lui Giuglea,
Dacor., II, 385, bazată pe
lat. bombus „obiect rotund” (
cf. REW 1199).
Der. bumbăreață, s. f. (tîrtiță, noadă);
bumbi (
var. îmbumba, îmbumbia),
vb. (a pune nasturi la o haină; a încheia cu nasturi);
bunghi, vb. (
Mold., a rotunji);
bumbișor, s. m. (plante: Erigeron acris; Anthemis tinctoria; Pyrethrum balsamita);
bumbuliu, adj. (rotund, sferic), care este posibil să reproducă
mag. gömbölü; bumburel, s. m. (coș, bubuliță);
bumburez, s. m. (grăunte; plantă Schoenus nigricans);
bumbașcă, s. f. (ac cu gămălie), din
mag. gömböstű; bumbușor, s. m. (plantă Bellis perennis);
desbumba (
var. desbumbia),
vb. (a descheia).
Vb. a bunghi se confundă uneori cu omofonul său
a bunghi „a privi”.