bum (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUM interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o detunătură de armă, de o lovitură înfundată sau de o cădere. – Onomatopee.
bum (Dicționar de neologisme, 1986)BUM1 s.n. (
Mar.) Ghiu. [< engl.
boom].
bum (Dicționar de neologisme, 1986)BUM2 s.n. v.
boom.
bum (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUM interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o detunătură de armă, de o lovitură înfundată sau de o cădere. – Onomatopee.
bum (Dicționaru limbii românești, 1939)bum, interj. care arată bubuitu (tunetu).
bum (Dicționaru limbii românești, 1939)bum, interj. care arată sunetu tobeĭ (al bubuiturilor).
bum (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bum interj.bum (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bum ! int. exprimă sunetul tobei.
bum (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUM interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de o detunătură de armă, de o lovitură înfundată sau de o cădere. — Onomatopee.