buluc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BULÚC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strânși la un loc; droaie, gloată. ♦ (Adverbial) În masă, în rânduri strânse, cu grămada; unul peste altul, înghesuindu-se; repede, iute.
2. (În vechea organizare a armatei din țările românești) Unitate militară tactică formată din mercenari, care corespundea aproximativ efectivului unei companii; bulucbășie;
p. ext. ceată de oameni înarmați. – Din
tc. bölük.buluc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bulúc (bulúcuri), s. n. –
1. Unitate tactică a vechii artilerii, companie. –
2. Corp, unitate. –
3. (
Adv.) Laolaltă, în masă, de-a valma. –
Mr. buluche, megl. biluc, biiuc. Tc. böluk (Roesler 590; Șeineanu, II, 61; Lokotsch 330; Ronzevalle 54);
cf. ngr. μπουλούϰι,
alb. bülük, bg. bjuljuk. Înv., cu sensurile 1 și 2. –
Der. buluci, vb. (a aduna, a strînge);
bulucbașe, s. m. (căpitan; comandant de companie), din
tc. büluk-baș (Șeineanu, II, 61; Lokotsch 333);
bulibașe, s. m. (conducător de țigani), deformare a cuvîntului anterior;
bulucbășel, s. m. (adjunct de căpitan);
bulucbășie, s. f. (companie).
buluc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BULÚC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strânși la un loc; gloată, droaie. ♦ (Adverbial)
a) În masă, în rânduri strânse, cu grămada.
b) Unul peste altul, înghesuindu-se;
p. ext. repede, iute.
2. (În vechea organizare a armatei din țările românești) Unitate tactică corespunzând aproximativ efectivului unei companii;
p. ext. ceată de oameni înarmați. –
Tc. böllük.buluc (Dicționaru limbii românești, 1939)1) bulúc n., pl.
urĭ (turc.
bölük, detașament, companie; ngr.
bulúki, bg. sîrb.
bulĭuk, turmă. V.
bulubașă). Escadron de arnăuțĭ și de seĭmenĭ în vechea oaste românească orĭ la Turcĭ, Ungurĭ și Leșĭ.
buluc (Dicționaru limbii românești, 1939)2) bulúc n., pl.
urĭ (turc.
bolluk, belșug). Mare cantitate, berechet:
buluc de lumînărĭ. Adv. În masă compactă, cu grămada, unu peste altu:
caliciĭ veneaŭ buluc. Direct, năvălind:
venea buluc spre mine. V.
busna, ghĭotura, podmol.buluc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bulúc s. n.,
pl. bulúcuribuluc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)buluc n. companie de soldați (în oștirea turcească sau în cea pământeană a seimenilor și arnăuților):
agii ienicerilor și ai bulucilor BĂLC. [Turc. BULUK, corp de trupe]. ║ adv. Mold. grămadă, unul peste altul:
intră buluc în ogradă CR. [Adică în massă compactă (ca un regiment de seimeni sau neferi): termen primitiv militar cu sensul generalizat].
buluc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BULÚC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strânși la un loc; droaie, gloată. ♦ (Adverbial) În masă, în rânduri strânse, cu grămada; unul peste altul, înghesuindu-se; repede, iute.
2. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Unitate militară tactică având aproximativ efectivul unei companii; bulucbășie;
p. ext. ceată de oameni înarmați. — Din
tc. bölük.