bujorel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUJORÉL, bujorei, s. m. 1. Diminutiv al lui
bujor; bujoraș.
2. Mică plantă erbacee cu frunze lunguiețe și ovale și cu flori mari, purpurii; gemănariță (
Orchis papilionacea). –
Bujor +
suf. -el.bujorel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUJORÉL, bujorei, s. m. 1. Diminutiv al lui
bujor. 2. Mică plantă erbacee cu frunze lunguiețe și ovale și cu flori mari și purpurii
(Orchis papilionacea).bujorel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bujorél s. m.,
pl. bujoréi, art. bujoréiibujorel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUJORÉL, bujorei, s. m. 1. Diminutiv al lui
bujor; bujoraș.
2. Mică plantă erbacee cu frunze lunguiețe și ovale și cu flori mari, purpurii; gemănariță
(Orchis papilionacea). —
Bujor +
suf. -el.