bujor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUJÓR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numită și
bujor de grădină) are flori mari, roșii, roz sau albe, iar alta (numită și
bujor de câmp) are flori roșii ca sângele (
Paeonia). ◊
Bujor românesc = specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu flori mari sângerii (
Paeonia peregrina, var. romanica). ♦
Fig. Roșeață naturală a obrajilor.
2. Compus:
bujor-de-munte = smirdar. – Din
bg. božur.bujor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)bujór (-ri), s. m. – Plantă cu flori mari (Paeonia officinalis). –
Megl. băjur. Sl. božurŭ (Cihac, II, 32; Mklosich,
Lexicon, 35);
cf. bg.,
sb.,
cr.,
slov.
božur, alb. božjur, mag. bozsarosza. –
Der. bujorel, s. m. (Orchis papilionacea; Orchis morio; Amaranthus caudatus; Ranunculus repens; Clavaria botrytis etc.);
îmbujora, vb. (a se înroși, a se aprinde la față).
bujor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BUJOR, Paul (1862-1952,
n. Berești), biolog și scriitor român.
Acad. (1948),
prof. univ. la Iași, Codirector al „Vieții românești”. Studii de anatomie comparată, hidrobiologie și biologie experimentală. Creator, alături de
Gr. Antipa, al școlii românești de hidrobiologie. Schițe și nuvele inspirate din viața țărănimii („Mi-a cîntat cucu-n față”).
bujor (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BUJOR, Rodica (pe numele adevărat
Nedelea Eugenia) (1914-1995,
n. Voinești,
jud. Dîmbovița), cîntăreață română de muzică populară. Repertoriu de cîntece din toate provinciile României Mari. Pseudonimul i-a fost atribuit de George Enescu.
bujor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUJÓR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numită și
bujor-de-grădină) are flori mari, roșii, roz sau albe, iar alta (numită și
bujor-de-câmp) are flori roșii ca sângele
(Paeonia). ♦
Fig. Roșeață naturală a obrajilor.
2. Compus:
bujor-de-munte = smirdar. –
Bg. božur.bujor (Dicționaru limbii românești, 1939)bujór m. (vsl.
božurŭ, „șofran”; bg. sîrb.
božur, „bujor”). O plantă ranunculacee cu florĭ marĭ și frumoase roșiĭ, roșiatice saŭ albe (
paeónia).
Fig. Roșeața naturală a obrazuluĭ:
bujoriĭ (saŭ
trandafiriĭ)
din obraz. Frumos ca un bujor, frumos la față.
bujor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bujór s. m.,
pl. bujóribujor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bujor m.
1. plantă de grădină cu frumoase flori roșii sau albe
(Paeonia); 2. fig. frumos ca un bujor:
un bujor de fată. [Slav. BOJURŬ].
bujor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Bujor m. vestit haiduc de pe la începutul secolului al XlX-lea și numit astfel după coloarea părului său.
bujor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUJÓR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numită și
bujor de grădină) are flori mari, roșii, roz sau albe, iar alta (numită și
bujor de câmp) are flori roșii ca sângele
(Paeonia). ◊
Bujor românesc = specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu flori mari sângerii
(Paeonia peregrina, var. romanica). ♦
Fig. Roșeață naturală a obrajilor.
2. Compus:
bujor-de-munte = smirdar. — Din
bg. božur.