bugăt (Dicționaru limbii românești, 1939)
bugắt, -ă adj. (d. bogat). Trans. Destul: a răbda bugătă foame. Adv. Bugăt de răŭ. – Și bogăt.
bugăt (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
bugắt, (bughet, boghet), adv. – Destul, suficient, de ajuns: „Hori de-aieste sunt bugăte” (Calendar 1980: 54). – Et. nec. (MDA).