bugeac (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BUGEÁC (‹
tc.)
s. n. Regiune de stepă brăzdată de văi cu versanți povîrniți, lipsită de ape curgătoare.
bugeac (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BUGEAC, denumire tătărească sau turcească a S Basarabiei.
bugeac (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUGEÁC s. n. Ținut de stepă brăzdat de văi adânci și seci și lipsit de ape curgătoare. –
Tc. bucak.bugeac (Dicționaru limbii românești, 1939)1) bugeác m. V.
bungeac.bugeac (Dicționaru limbii românești, 1939)2) bugeác n., pl.
urĭ și
ece (turc. tăt.
buğak, unghĭ, colț, loc izolat, cum se numea sudu Basarabiiĭ, locuit odinioară de Tătarĭ).
Vechĭ. Peninsulă.
Azĭ. Ml. Un dans popular.
Btș. (
bugeag, pl.
urĭ și
ege). Pustiŭ.
A trăi ca’n bugeag, a trăi ca un sălbatic, ca într’un loc pustiŭ.
bugeac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Bugeac n.
1. partea meridională a Basarabiei, între Nistru și Dunăre, locuită odinioară de Tătarii Nogai din Crimea cari se așezară aci în 1568;
2. sat în jud. Constanța cu 600 loc. [Tătar BUČAK, unghia, din cauza conformațiunii sale (v.
Bucegi)].