bufon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUFÓN, -Ă, bufoni, -e, s. m.,
adj. 1. S. m. Personaj comic îmbrăcat în haine grotești, care întreținea o atmosferă de veselie la curțile suveranilor sau ale seniorilor; măscărici, nebun. ♦ Personaj comic buf
3 într-o piesă de teatru. ♦ (
Peior.) Persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc., care este obiect de batjocură într-o societate.
2. Adj. (Rar) Comic, caraghios, grotesc. – Din
fr. bouffon.bufon (Dicționar de neologisme, 1986)BUFÓN s.m. Personaj comic îmbrăcat caraghios, care era ținut la curtea suveranilor sau a seniorilor feudali pentru a-și distra stăpânii cu glume, cu strâmbături etc.; măscărici. ♦ Actor care interpretează roluri de un comic exagerat; (
p. ext.) om care stârnește râsul cu glumele, faptele sau strâmbăturile sale. //
adj. (
Rar) Caraghios, comic. [< fr.
bouffon, it.
buffone].
bufon (Marele dicționar de neologisme, 2000)BUFÓN I.
s. m. 1. personaj comic îmbrăcat caraghios, la curtea suveranilor sau a seniorilor feudali pentru a-i distra cu glume, strâmbături etc.; măscărici. 2. personaj buf, din teatru. 3. (peior.) om care stârnește râsul prin glume, gesturi caraghioase etc. II. adj. comic, caraghios, grotesc. (< fr.
bouffon)
bufon (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUFÓN, -Ă, bufoni, -e, adj. Caraghios, comic. ♦ (Substantivat,
m.; în epoca feudală) Personaj comic întreținut la curțile suveranilor sau ale seniorilor, pentru a provoca râsul prin glume, gesturi etc.; măscărici;
p. ext. persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc. –
Fr. bouffon (<
it.)
bufon (Dicționaru limbii românești, 1939)*bufón m. (fr.
bouffon, it.
buffone, d.
buffo, buf). Personagiŭ care te face să rîzĭ, om neserios. Adj. Glumeț, ironic:
vorba bufonă.bufon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bufón adj. m.,
s. m.,
pl. bufóni; adj. f. bufónă, pl. bufónebufon (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bufon a. și m. caraghios, măscăriciu.
bufon (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUFÓN, -Ă, bufoni, -e, s. m.,
adj. 1. S. m. Personaj comic (pitic sau cocoșat), care întreținea o atmosferă de veselie la curțile suveranilor sau ale seniorilor; măscărici, nebun. ♦ Personaj comic într-o piesă de teatru. ♦ (
Peior.) Persoană care face pe alții să râdă prin glume, gesturi caraghioase etc., care este obiect de batjocură într-o societate.
2. Adj. (Rar) Comic, caraghios, grotesc. — Din
fr. bouffon.