bufni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUFNÍ, bufnesc, vb. IV.
1. Intranz. A produce un zgomot înfundat (prin cădere, izbire, explozie etc.).
2. Intranz. (În
expr.)
A bufni în (sau
de)
râs (ori
plâns) sau (
tranz.)
a-l bufni râsul (ori
plânsul) = a începe să râdă (sau să plângă) brusc, zgomotos, fără să se poată stăpâni.
3. Intranz. A bombăni supărat, rău dispus.
4. Tranz. A izbi cu putere.
5. Intranz. A da buzna, a se năpusti; a izbucni. –
Buf1 +
suf. -ni.bufni (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUFNÍ, bufnesc, vb. IV.
1. Intranz. A produce un zgomot înfundat prin cădere, izbire, explozie etc.
2. Intranz. A izbucni în râs; a pufni. ◊
Expr. (
Tranz.)
A-l bufni râsul = a-l apuca râsul.
3. Intranz. A bombăni.
4. Tranz. A izbi cu putere; a trânti.
5. Intranz. A da buzna, a se năpusti; a izbucni. – Din
buf1.bufni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)bufní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. bufnésc, imperf. 3
sg. bufneá; conj. prez. 3
să bufneáscăbufni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUFNÍ, bufnesc, vb. IV.
1. Intranz. A produce un zgomot înfundat (prin cădere, izbire, explozie etc.).
2. Intranz. (În
expr.)
A bufni în (sau
de)
râs (ori
plâns) sau (
tranz.)
a-l bufni râsul (ori
plânsul) = a începe să râdă (sau să plângă) brusc, zgomotos, fară să se poată stăpâni.
3. Intranz. A bombăni supărat, rău dispus.
4. Tranz. A izbi cu putere.
5. Intranz. A da buzna, a se năpusti; a izbucni. —
Buf1 +
suf. -ni.bufnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)bufnì v.
1. a se bozumfla (mai expresiv);
2. a se umfla (de var, plăcintă);
3. a face sgomot (căzând sau râzând);
4. a lovi cu violență. [Lit. a face
buf !].