budihace - explicat in DEX

budihace (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
BUDIHÁCE, budihace, s. f. (Reg.) Monstru, pocitanie. – Et. nec.

budihace (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
BUDIHÁCE, budihace, s. f. (Reg.) Monstru, pocitanie.

budihace (Dicționaru limbii românești, 1939)
budiháce f. (cp. cu bîzdîganie, buduhală, bulihaĭ). Nord. Bîzdîganie, dihanie, monstru.

budihace (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
budiháce (reg.) s. f., art. budihácea, g.-d. art. budihácei; pl. budiháce

budihace (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
budihace f. Mold. 1. pocitură (vorbind de lup): să-și facă budihacea casa la noi în sat CR.; 2. (budihaie) sperietoare de păsări. [Origină necunoscută].

budihace (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
BUDIHÁCE, budihace, s. f. (Reg.) Monstru, pocitanie. — Et. nec.