budacă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))BUDÁCĂ, budace, s. f. (
Reg.) Vas de lemn în care se pune laptele la închegat. – Din
bud[ăi] +
suf. -acă.budacă (Dicționaru limbii românești, 1939)budácă f., pl.
e (rudă cu
buduĭ).
Est. ș.a. Putină cu gura maĭ deschisă de cît fundu și în care se toarnă laptele din gălețĭ la stînă și se păstrează zeru.
budacă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)budácă, s.f. – Vas mare de lemn în formă de putină (Papahagi 1925); budâi. Se folosește la măsuratul laptelui cu carâmbul (Dăncuș 1986), pentru închegarea cașului și la cumpănitul brânzei (Georgeoni 1936: 75), pentru depozitarea merelor ca să fermenteze (Ieud 1988). – Cf. germ. Butte, Bude „vas de lemn” (Țurcanu).
budacă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)budacă f.
1. putineiu scurt și larg;
2. fig. și
fam. femeie scurtă și grasă. [Variantele:
budașcă, budaie, budălău, buduiu se trag dintr’un primitiv
bud, scorbură de copaciu (v.
budur)].