buda (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)BUDÁ, budez, vb. I.
Tranz. (
Livr.) A ține la distanță, a-și exprima nemulțumirea (față de cineva) printr-o atitudine indiferentă sau morocănoasă. – Din
fr. bouder.buda (Marele dicționar de neologisme, 2000)BUDÁ vb. intr. A se arăta nemulțumit (față de cineva) printr-o atitudine îmbufnată sau indiferentă. ◊ (fam.) a face mutre (cuiva). (< fr.
bouder)
buda (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BUDA, com. în
jud. Buzău, pe Rîmnic; 3.570
loc. (1991). Centru pomicol.
buda (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)BUDA, lac glaciar pe versantul sudic al M-ților Făgăraș, la 2.056 m
alt.; 0,9 ha;
ad. max.: 2,2
m. De aici
izv. pîrîul Buda, unul dintre
izv. Argeșului.
buda (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)Búda/Búddha [
ddh pron. d] s. propriu
m.buda (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Buda f. partea Buda-Pestei pe dreapta Dunării, numită de Sași
Ofen.buda (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)BUDÁ, budez, vb. I.
Tranz. (
Livr.) A ține la distanță, a-și exprima nemulțumirea (față de cineva) printr-o atitudine indiferentă sau morocănoasă. — Din
fr. bouder.